Rulada cu ciocolata alba si mascarpone

de Miha
2647 vizualizări
Rulada cu crema mascarpone

Cand am descarcat niste poze din aparat, mi-am dat seama ca pentru 1 martie aveam pregatit pentru voi acest martisor, o rulada cu ciocolata alba si mascarpone, delicioasa si mai multe n-am ce zice. :)) Dar cum m-am luat cu povestile cu si despre prieteni, frumoase dealtfel, am uitat… Dar cum luna inca nu e gata, cum martisoare inca se mai ofera…iata va dedic si eu, cu intarziere, reteta asta…

Rulada cu crema mascarpone

Rulada cu crema de ciocolata si mascarpone

 

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 5 oua
  • 5 linguri zahar
  • 3 linguri ulei
  • 2 linguri apa fierbinte
  • 5 linguri faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 lingurita zahar vanilat
  • Umplutura:
  • 100 g ciocolata alba
  • 100 ml smantana pentru frisca
  • 125 g mascarpone
  • 1 intaritor de frisca, daca este absolut necesar

Mod de preparare Rulada cu ciocolata alba si mascarpone:

Blat:

Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adauga zaharul si zaharul vanilat si se mixeaza pana obtinem o spuma densa si lucioasa. Turnam apa clocotita si mixam energic.

Galbenusurile frecate cu ulei le turnam peste albusuri si mixam usor. La sfarsit, incorporam faina amestecata cu praful de copt, amestecand usor cu o spatula, cu miscari de jos in sus.

Turnam compozitia in tava mare de la aragaz tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la foc mediu pentru cca 20 de minute. Scoatem blatul din tava, cu tot cu hartie si il rasturnam pe o alta bucata de hartie de copt pe care am presarat putin zahar tos. Rulam blatul in hartie si lasam sa se racoreasca.

Umplutura:

Ciocolata o topim la foc mic cu smanta pentru frisca. Aducem la punctul de fierbere, dam deoparte si omogenizam. Punem la rece pentru cateva ore pana crema se raceste foarte bine si capata consistenta. Mixam crema pana devine pufoasa, apoi incorporam si mascarponele, mixand usor.

Desfacem blatul, il lasam sa se racoreasca bine bine, apoi intindem crema uniform. Rulam blatul si dam la rece pentru macar :)) 1 ora

Se orneaza cu frisca.

Rulada cu ciocolata alba si mascarpone

poate vă plac și rețetele

19 comentarii

Beth 16 martie 2012 - 12:45

Très joli gâteau et bien réaliser, il est superbe, j’ai adoré la recette, il est super beau!

Răspuns
Antonina 16 martie 2012 - 12:58

Cat de bine poate sa arate!!!! Delicioasa treaba !!

Răspuns
Vica in cucina 16 martie 2012 - 13:47

Ce bun… Ca de obicei ador fotografiile tale 😉
Mai treci si pe la mine Miha, mi-ar face multa placere cite o parere de-a ta :*

Răspuns
TeoBucatar 16 martie 2012 - 20:00

Foarte frumoasa,in primul rand!De gust nu te intreb sa nu imi fac pofta:)

Răspuns
Judy (Erzsébet Iudith Fat) 16 martie 2012 - 21:13

Arata pur si simplu….perfect !!!

Răspuns
Judy (Erzsébet Iudith Fat) 16 martie 2012 - 21:13

Arata pur si simplu….perfect !!!

Răspuns
Licuta Marin 17 martie 2012 - 19:14

Mmm, ce pufosenie delicioasa!!Minunata!Pupici!

Răspuns
TeoBucatar 17 martie 2012 - 20:04

Miha,draga te-am trecut cu placere in noua mea lista de bloguri.Daca vrei m-as bucura nespus sa faci si tu acelasi lucru.
Pupici si we placut iti doresc!

Răspuns
Miha 17 martie 2012 - 20:23

Multumesc dragelor de aprecieri. Sunteti niste dragute!

Răspuns
Miha 17 martie 2012 - 20:24

Teo, multumesc!
Nu stiu de ce nu te-am trecut in blogroll pana acum, ca doar te urmaresc de multa vreme. 🙂 Remediem…remediem…:))

Răspuns
Liana10 17 martie 2012 - 21:21

Ce-mi plac moturile de frisca rosie-super arata!!

Răspuns
Fancy Cake 18 martie 2012 - 7:21

Delicioasa rulada. Arata ata de apetisant!

Răspuns
Haplea 18 martie 2012 - 19:10

Minunat acest martisor dulce!!!

Răspuns
Anonymous 19 martie 2012 - 7:39

mihaela, scumpa mea, vreau sa ti cer un favor – sunt fana ta de cativa ani,dar si a laurei adamache – te rog eu frumos cum poti sa i semnalezi acesteia faptul ca nu i se mai activeaza blogul – primesc pe emailul meu retete de la tine, de la adi hadean, de la fata cu blogul culorile din farfurie si de la laura damache – ei bine, de cateva saptamani, ea este inaccesibila, primesc retetele ei dar nu pot accesa site ul, nu ma lasa sa intru – daca era ceva de la mine nu puteam accesa nici retetele de la voi asa ca ceva se intampla si ea nu stie, poti sa ma ajuti? Adica ma gandesc ca tu trebuie sa cunoti o modalitate de a comunica cu ea eu n am cum nu stiu ….. multumesc anticipat si sa stii ca nu iert nimic din ce faci si ce publici – noroc ca am memorie cumparata si asa pot arhiva preferatele mele, mai ales ooooffff – dulciuri – ca sa ti sun un secret am ajuns la varsta de bunica (ei, tanara…:)- si trebuie sa ma mai abtin de la dulciuri, dar e greu, greu rau.
aurelia

Răspuns
Miha 19 martie 2012 - 8:09

Aurelia, i-am scris Laurei, sper sa te poata ajuta.

Felicitari pentru noul statut, cel de bunica tanara. Sa fiti sanatosi cu totii! Va pup!

Răspuns
Miha 19 martie 2012 - 8:19

Aurelia, te rog sa-mi scrii pe mail adresa ta de mail. Pup!

Răspuns
catkitchen 21 martie 2012 - 20:59

Am lipsit cateva zile , si uite cate bunatati gasesc aici !!! Cred ca a fost fff buna rulada ta !!

Răspuns
Anonymous 28 martie 2012 - 21:43

este delicioasa,chiar acuma am gustat-o si eu de la pranz o am la rece….nu am fost acasa toata ziua ca altfel nu m-as fi putut abtine.felicitari

Răspuns
Miha 29 martie 2012 - 6:19

Multumesc!
Ma bucur tare mult ca iti place! Sa o papi cu placere! :*

Răspuns

Lasă un răspuns