Placinta-floare cu carne

de Miha
4434 vizualizări
Placinta cu carne

Nu stiu exact de unde a pornit ideea acestei placinte…sau paini umplute… am vazut ca a cam facut ocolul blogosferei 😀 Eu am tot „visat-o” in diverse combinatii, ba dulci, ba sarate, de cand am vazut-o laudata si aplaudata de fetele mele dragi de pe bucataras.ro 😉

E o modalitate tare faina de asamblare, iar rezultatul final merita toata atentia, mai ales daca aveti o masa festiva sau niste prieteni invitati la masa. Astazi va voi arata varianta cu carne, o varianta ce poate fi servita calda ca fel principal sau rece ca aperitiv. Cat de curand va voi arata si o varianta dulce ce s-a terminat cat ai clipi.

Placinta cu carne

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 200 ml lapte
  • 50 ml apa
  • 2 linguri ulei
  • 1 lingurita zahar
  • 1 lingurita sare
  • 7 g drojdie uscata
  • ~500 g faina
  • Pentru umplutura:
  • ~300 g piept de curcan
  • cateva ciuperci champignon brune
  • 1 ceapa
  • 400 ml suc de rosii (facut de mine, ca sa ma laud 😀 )
  • 1 capatana usturoi
  • 2-3 linguri parmezan ras
  • sare si piper
  • patrunjel si busuioc
  • Pentru finisat:
  • 1 galbenus
  • 2-3 linguri lapte
  • seminte de in si susan

Mod de preparare Placinta-floare cu carne:

Aluat:

Punem faina intr-un castron si o amestecam cu zaharul, sarea si drojdia uscata. Laptele caldut il amestecam cu uleiul si apa, apoi turnam incet peste faina. Framantam un aluat omogen si nelipicios. In functie de tipul de faina folosit mai adaugam daca este necesar putin lapte daca aluatul este prea vartos sau putina faina daca aluatul este moale si lipicios. Acoperim cu un prosop curat si lasam la dospit la loc caldut pana isi dubleaza volumul.

  • Aluatul se poate prepara si la masina de paine.

Umplutura:

Ceapa tocata marunt o calim in cateva linguri de ulei. Cand s-a inmuiat adaugam sucul de rosii si lasam la foc mediu pana incepe sa fiarba. Adaugam apoi pieptul de curcan si ciupercile tocate si amestecam pana carnea se albeste si se desface. Lasam sa fiarba la foc domol pana scade toata zeama din tigaie. Saram si piperam dupa gust, adaugam usturoiul pisat si verdeata tocata. Dam deoparte si lasam sa se racoreasca.

  • Daca vreti o compozitie mai „legata” ceea ce este si indicat puteti adauga un ou in compozitia racita

Aluatul crescut il rasturnam pe masa usor infainata si il impartim in 2 parti ce le vom intinde cu sucitorul in foi de cca 0.5 cm grosime. Punem una din foi in tava mare de aragaz, tapetata cu hartie de copt. Repartizam umplutura pe toata suprafata aluatului, presaram cu parmezan, apoi acoperim cu cea de-a doua parte de aluat si presam bine marginile.

  • Aici ar fi trebuit ca umplutura sa fie repartizata doar pe mijlocul si pe marginea aluatului. Eu am ales varianta cea mai usoara :))

Cu ajutorul unui bol trasam mijlocul placintei, apoi cu un cutit bine ascutit taiem aluatul in raze, incepand de la cercul din mijloc. Luam apoi fiecare raza in parte si o rasucim, de atatea ori de cate ne permite aluatul si umplutura.

Placinta cu carne

Ungem placinta cu galbenusul desfacut in cateva linguri de lapte si presaram cu seminte de in si susan. Lasam tava la loc caldut, pana aluatul creste putin. Dam la cuptor la foc mediu, pentru cca o ora, pana placinta se rumeneste frumos deasupra.

Se serveste calda cu sos de usturoi cu iaurt sau rece ca aperitiv.

Pofta buna! 😉

Placinta cu carne

poate vă plac și rețetele

9 comentarii

Liana Toma 11 octombrie 2013 - 19:42

Faina ca un soare!!Preafaina!!

Răspuns
Mena 12 octombrie 2013 - 12:23

Imi vine sa vin fuga la tine,arata minunat! :-*

Răspuns
Rocsy Ciobanu 12 octombrie 2013 - 20:14

Am facut si eu acum in week-end dar varianta dulce..Imi place mult si cu carne cum ai pregatit tu si cu siguranta o sa fac si eu. Week-end placut!

Răspuns
didi 14 octombrie 2013 - 9:26

absolut superba, de gustoasa nu mai zic

Răspuns
Maria 15 octombrie 2013 - 18:50

foarte eleganta si desigur savuroasa 🙂

Răspuns
Simona 15 octombrie 2013 - 23:16

Fur si eu un coltisor!

Răspuns
viorelia petrut 8 decembrie 2013 - 13:06

cu siguranta merita sa o incerc, arata foarte bine

Răspuns
miremirc 10 ianuarie 2014 - 17:04

Mersi Miha pentru reteta ! Absolut foarte buna ! 🙂

Răspuns
Miha 11 ianuarie 2014 - 13:26

multumesc Mirela! Ma bucur ca ti-a placut! >:D<

Răspuns

Lasă un răspuns