Prajituri / Retete de prajituri

Prajitura cu doua feluri de ciocolata

Prajitura cu doua feluri de ciocolata

Prajitura cu ciocolata si tonka

Prajitura cu doua feluri de ciocolata – o prajitura delicioasa, cu blat pufos de cacao aromat cu tonka si 2 creme de ciocolata excelente. Urmareste reteta explicata pas cu pas.

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 5 oua
  • 5 linguri zahar (pudra)
  • 3 linguri ulei
  • 5 linguri faina
  • 1 lingura (cu varf) cacao
  • o boaba de Tonka
  • un varf lingurita praf de copt
  • Pentru crema de ciocolata cu lapte:
  • 300 g ciocolata cu lapte
  • 400 ml smantana pentru frisca
  • Pentru crema de ciocolata amaruie:
  • 100 g ciocolata 54% cacao
  • 200 ml smantana pentru frisca

De pastaile de Tonka mai auzisem si de aroma lor inconfundabila. Prajiturile cu ciocolata, blatul de tort cu cacao… capata un gust fantastic. Unii dintre cei care au gustat prajitura cu doua feluri de ciocolata au spus ca are gust de „vanilie si miere”, unii au spus „caramel”… Asocierile depind probabil de gusturile fiecaruia. Daca stiti gustul veti sti ca prajitura asta e delicioasa, daca nu… promit ca veti fi uimiti! 🙂

Mod de preparare Prajitura cu doua feluri de ciocolata:

Blat pentru prajitura cu doua feluri de ciocolata:

Separam albusurile de galbenusuri. Albusurile le batem spuma tare cu un praf de sare, la viteza maxima a mixerului. Cand spuma s-a intarit bine adaugam zaharul pudra si mixam pana spuma devine densa si lucioasa.

Separat frecam galbenusurile cu uleiul si boaba de Tonka rasa, pana obtinem o emulsie stabila. Aceasta emulsie o turnam peste albusuri. Dam mixerul la viteza cea mai mica si omogenizam usor compozitia.

Faina o cernem impreuna cu cacaoa si praful de copt peste compozitia de oua. Dam mixerul deoparte si amestecam totul cu o spatula, usor, cu miscari de jos in sus.

Compozitia o turnam intr-o tava (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt si dam tava la cuptor la foc mediu (160 grade cuptor electric cu ventilatie), pentru cca jumatate de ora, pana blatul devine ferm la atingere. Se poate testa cu scobitoarea.

Blatul se scoate pe un gratar si se lasa la racit.

Crema pentru prajitura cu doua feluri de ciocolata:

Ambele creme se prepara la fel.

Ciocolata rupta bucatele se topeste la foc mic impreuna cu smantana pentru frisca, fara a da in clocot. Se lasa sa se racoreasca apoi se da la frigider pentru cateva ore, pana crema se raceste foarte bine. Se poate injumatati timpul de asteptare daca puneti crema la congelator.

Crema racita foarte bine se mixeaza foarte bine, pana devine pufoasa si ferma.

Blatul racit se taie in 3 parti. Fiecare parte se insiropeaza dupa gust cu lapte in care am dizolvat Nesquik. Asamblam prajitura in tava in care am copt blatul, tapetata cu folie alimentara. Crema de ciocolata cu lapte se imparte in doua parti si se repartizeaza intre cele 3 blaturi. Invelim prajitura in folie si dam la rece pentru cateva ore sau peste noapte.

Rasturnam prajitura cu doua feluri de ciocolata pe un platou si o acoperim cu crema de ciocolata amaruie, apoi se portioneaza dupa dorinta.

Pofta buna! 😉

Prajitura cu doua feluri de ciocolata

RETETA IN IMAGINI

Va recomand sa incercati si reteta Tort cu doua feluri de ciocolata (reteta aici)

Pentru mai multe recomandari va astept si pe pagina de Facebook (AICI)

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...
Tags: , , , , , , , ,

Comentarii prin facebook

6 Comentarii

  1. Rodica says:

    Care sunt cantitatile?

  2. Baros maria says:

    Vreau si cantitatea ingredientele folosite la aceasta prajitura. Multumesc!

  3. Trebuie incercat este foarte delicioasa

  4. bravo, foarte buna reteta mi-a iesit perfect

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe rețete...

Prajitura cu panna cotta de capsuni

Prajitura cu panna cotta de capsuni

Prajitura cu panna cotta de capsuni pe care v-o aduc astazi este una dintre cele mai simple si aromate prajituri de casa facuta in ultima vreme. O prajitura cu fructe absolut delicioasa, la care putem folosi orice fructe de sezon. Mod de preparare Prajitura cu panna cotta de capsuni: Blat: […]

Prajitura cu crema de branza si iaurt

Prajitura cu crema de branza si iaurt

Prajitura cu crema de branza si iaurt este prajitura de casa pe care v-o propun pentru atunci cand vreti o prajitura lejera si racoroasa. Se prepara destul de repede si este ideala pentru copii. Mod de preparare Prajitura cu crema de branza si iaurt: Blat: Albusurile se bat spuma tare […]

Prajitura rasturnata cu cirese

Prajitura rasturnata cu cirese

Ne plac mult ciresele, dar cum de-acum au cam multi „vizitatori” 🙂 si trebuie sa le desfacem cu mana, una cate una, m-am gandit ca tare buna ar fi o prajitura rasturnata cu cirese, facuta dupa reteta de la prajitura rasturnata cu visine. De aceasta data nu i-am mai facut […]

Prajitura turnata cu capsuni

Prajitura turnata cu capsuni

Am facut prajitura turnata cu branza, am facut si prajitura turnata cu mere, ba chiar si cu visine. Atunci de ce n-as face si o prajitura turnata cu capsuni? Mi-am zis ca rau n-are ce sa fie. Si chiar n-a fost! 😉 Mod de preparare Prajitura turnata cu capsuni: Umplutura […]