Retete de prajituri / Torturi

Pandispan cu cacao

loading...

De cum am vazut aceasta reteta de pandispan la Natalia, am vrut neaparat sa o incerc. In primul rand (destul de evident as spune :)) ) pentru ca are multa cacao si in al doilea rand, m-am gandit ca ar merge perfect cu o crema de ciocolata alba, frisca si branza fina.

Blatul se poate poate folosi in orice combinatie doriti. E pufos, nu necesita insiropare, avand o consistenta usor umeda. Cred ca il voi incerca si cu o crema de ciocolata amaruie, cred ca va iesi de vis. Visul oricarui ciocoholic. :)))

 
Pentru blat:

50 g cacao neagra
150 ml apa
6 oua
250 g zahar
120 ml ulei
280 g faina
1 lingurita praf de copt
esenta de rom

Punem cacaoa intr-un vas si turnam apa clocotita, amestecand continuu. Amestecam pana dispar toate cocoloasele si obtinem o compozitie de consistenta uleiului. Lasam la racit.

Separam albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Adaugam jumatate din cantitatea de zahar si mixam pana obtinem o bezea lucioasa. Galbenusurile se freaca pana devin ca o crema cu cealalta jumatate din cantitatea de zahar. Adaugam treptat uleiul, esenta de rom, apoi compozitia cu cacao racita. Amestecam usor, ca la maioneza. Incorporam faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit (in cateva reprize) bezeaua.

Turnam compozitia intr-o tava (26 cm diametru) tapetata cu hartie de copt. Lovim apoi cu palma in masa de cateva ori, sa eliminam exceasul de aer din compozitie si dam tava la cuptor la foc mediu pentru cca 40 de minute. Facem proba cu scobitoarea.

Scoatem blatul pe un gratar si-l lasam la racit.

Pentru crema:

90 g ciocolata alba
230 ml smantana dulce pt frisca
75 g crema de branza Almette
1 lingura zahar
intaritor de frisca (doar daca e absolut necesar)
esenta de vanilie

Ciocolata rupta bucatele o topim la foc mic impreuna cu 90 ml smantana. Cand a ajuns la punctul de fierbere, dam deoparte, omogenizam si dam la rece pentru cateva ore.

Restul de smantana rece se bate pana capata putina consistenta si apar mici basicute la suprafata. Adaugam zaharul si mixam pana se intareste.

Atentie, nu insistati prea mult, ca se taie.

Mixam compozitia de ciocolata alba pana se intareste si devine pufoasa. Daca nu se intareste (asa cum am patit eu 🙂 ) folositi 1 intaritor de frisca. Adaugam crema de branza si esenta de vanilie. Mixam pana se omogenizeaza, apoi incorporam si frisca batuta, amestecand usor.

Blatul copt si racit se taie in 2 parti. Se poate taia foarte bine si in 3.

In tava in care am copt blatul, tapetata cu folie alimentara, punem unul din blaturi, crema de ciocolata si acoperim cu cel de-al 2-lea blat.

Invelim in folie si dam la rece pentru cateva ore. Daca il lasati de seara pana dimineata, este mult mult mai bun.

Se acopera cu frisca batuta si se pudreaza cu cacao.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...
Tags: , , , ,
loading...

Comentarii prin facebook

22 Comentarii

  1. Que maravilla, te ha quedado de lujo.

    Saludos

  2. Asta deja e tort nu pandispan! Si puteai sa ma iniviti si tu la tine sa imi dai si mie !

  3. mi s-a facut pofta instantaneu; arata bestial

  4. Fantástica! Me gusta muchísimo por lo sencilla y apetecible, además está preciosa!

  5. foarte bine arata! imi lasa gura apa! o seara placuta!

  6. Foarte fain arata si..e tort de-a binelea:)))
    Pup.
    Noapte buna.

  7. ce minune faci tu chiar dintr-un pandispan!

  8. Anonymous says:

    cat zahar la blat ca nu scrie?

    multumim

  9. Anonymous says:

    danna : cat zahar ??? cate oua ???

  10. 250 g zahar. Multumesc de atentionare. 🙂

  11. arata asa bine!

  12. sunt fan blogul tau! retetele tale sunt super:)

  13. Anonymous says:

    Am incercat acest balt si este f bun.
    Multumiri!

  14. Imi place tare mult cum ti-a iesit.SUPER

  15. cristina says:

    Este super!!! Am facut acest blat este minunat.. sincer am avut emotii, dar a iesit bestial!!!!Multumim pentru reteta.

  16. Anonymous says:

    Spune ca ai folosit si un sablon pentru pudrat ,ca se vede de la o posta si mai spune si de unde te inspiri case vede clar

  17. Buna dimineata si tie…

    Tocmai pentru ca este atat de evident n-am spus ca am folosit un sablon pentru pudrat. Am scris undeva ca l-am „pictat” cu mana? Ca se foloseste sau nu un sablon e acelasi lucru, tot pudrat se cheama si nu influenteaza gustul cu nimic. Sau se poate orna in alt fel nu neaparat pudrat cu cacao.

    Cat despre inspiratie, daca inca nu te-ai trezit inca bine… recomand niste apa rece, face minuni… citeste cu atentie introducerea si ai sa vezi ca am scris destul de clar ca m-am inspirat de la Natalia.

    Sa ai o zi relaxata.

  18. arata super super!de unde ati cumparat sablonul?Va pup!

  19. De pe site-ul pentrucopt.ro 🙂

  20. Anonymous says:

    Arata bine si mi-ai facut pofta.Imi place tare mult ciocolata!O sa-l incerc si eu.

  21. Pingback: Prajitura cu frisca

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Mai multe rețete...

Gofre belgiene cu vanilie

Gofre belgiene cu vanilie

Aceste Gofre belgiene sunt ideale pentru micul dejun sau ca o gustare pentru cei mici. Se fac rapid si usor si au devenit preferatele noastre! Ne plac si pentru ca pot fi servite cu diverse toppinguri, in functie de preferinta fiecarui membru al familie, sau simple. Sunt grozave oricum! Mod […]

Placinta cu branza

Placinta cu branza

Buna, dragilor! Am facut placinta cu branza si e musai sa va spun si voua ca la mine in bucatarie miroase tare bine. Poate asa va fac pofta si faceti si voi reteta de placinta cu branza. M-am pus pe framantat in ideea ca voi face niste cornuri cu ciocolata, […]

Prajitura cu frisca si fondant de ciocolata

Prajitura cu frisca si fondant de ciocolata

Anul 2018 nu l-am inceput in cea mai buna forma, ceva probleme de sanatate tinandu-ma departe de ceea ce-mi place mie cel mai mult, sa fac torturi si prajituri de casa. Am mai facut cate ceva pe ici pe colo pentru cei dragi, dar nimic elaborat. Asa ca, atunci cand […]

Mini cheesecake cu biscuiti

Mini cheesecake cu biscuiti

Imi doream de mai multa vreme sa fac aceasta reteta de mini cheesecake cu biscuiti, eram sigur ca voi citi incantarea pe fetele copiilor 🙂 In reteta de baza se folosesc biscuiti Oreo, dar eu am „trisat” putin si am folosit biscuiti Neo, varianta acestora din oferta Lidl. Voi puteti […]